eleganță. claritate. concizie.

Web design și programare

Realizăm site-uri web din anul 2006. Am creat sute și sute de pagini virtuale, implicându-ne cu entuziasm și pasiune în fiecare proiect, indiferent de complexitatea provocării.

Site-urile create sub marca noastră respectă întotdeauna imperativele de eleganță și eficiență ale designului modern, oferindu-le vizitatorilor o experiență de navigare ușoară, prietenoasă și extrem de plăcută.

Vă garantăm că abordarea creativă și implementarea celor mai avansate tehnologii de programare vor face ca esteticul și funcționalul să atingă - în site-ul dumneavoastră - echilibrul perfect.

Serviciile noastre web includ:

  • elaborarea diagramelor funcționale, a draft-urilor și layout-ului final
  • transpunerea elementelor grafice în formate compatibile web
  • asamblarea site-ului folosind tehnici și limbaje de programare
  • proiectarea și realizarea bazelor de date
  • elaborarea funcțiilor pentru managementul și manipularea datelor
  • implementarea procedurilor SEO (Search Engine Optimization)
  • concepția, integrarea și testarea instrumentelor și metodelor individualizate de securitate
  • testare / depanare erori
  • monitorizarea traficului
  • prevenirea, detectarea și blocarea atacurilor

Branding design

Putem crea pentru afacerea dumneavoastră o imagine de succes, astfel încât fiecare element grafic să contribuie eficient la comunicarea mesajului de ansamblu, formând și consolidând în mentalul colectiv o conexiune între simbolistica vizuală a brandului și suita de valori asociate acestuia.

Avem experiență în comunicarea vizuală, știm să surprindem spiritul unei echipe și al muncii sale, exprimându-i în mod subtil și rafinat esența în materiale de excepție (logouri, cărți de vizită, corespondență clasică și electronică personalizată, mape, layout-uri de prezentări etc.).

Vă garantăm o identitate vizuală puternică, durabilă, originală, coerentă și consecventă, cu impact semnificativ atât în percepția clienților sau partenerilor, cât și a angajaților dumneavoastră.

Design pentru tipar

Vă oferim toată gama de servicii din sfera designului pentru tipar: creație, concepție grafică, elaborare machete, pregătire pentru tipar (pre-press) și personalizare materiale promoționale.

Materialele realizate de noi au o grafică elevată și - în același timp - practică, fiind gândite pentru tipărire în condiții standard, astfel încât să nu implice costuri suplimentare nejustificate.

Atenția pentru perfecțiunea detaliilor, execuția rapidă și ireproșabilă, respectarea angajamentelor și a termenelor limită sunt imperativele de la care nu ne abatem, iar satisfacția clienților pentru care lucrăm e garanția care ne recomandă.

Un flyer sau un pliant cu estetică deosebită, tipărit perfect, pe suport de calitate, nu doar că va transmite elegant mesajul de marketing dorit către potențialii clienți sau parteneri, dar va și declanșa, prin interacțiune vizuală și tactilă, o stare psiho-senzorială plăcută, creând o asociere subtilă între identitatea companiei sau a organizației dumneavoastră și acest sentiment pozitiv.

În plus, în metacomunicare, un material realizat cu stil, care trezește curiozitatea de a fi citit, induce sentimentul că dețineți valorile pe care, conștient sau nu, orice client le caută: seriozitate, atenție la detalii, respect, pricepere, onestitate.

Administrare conținut și întreținere

Vă putem ajuta în toate fazele proiectării, dezvoltării și întreținerii unui site, de la achiziția sau transferul domeniului, configurarea contului de hosting și a conturilor de e-mail, modificarea nameserverelor, realizarea paginilor și funcțiilor, instalarea, popularea și back-up bazelor de date, transferul fișierelor, monitorizarea datelor de trafic, rezolvarea problemelor de securitate etc.

Totodată ne puteți încredința execuția la standard profesional a sarcinilor de publishing, astfel încât calitatea conținutului să nu fie afectată de stângăcii, erori, incompatibilități sau imperfecțiuni de ordin tehnic.